Lansarea Ubuntu 8.10 incepe pe 30 octombrie .

Ubuntu 8.10 aduce principalelele noutati :

Gnome 2.24

Cea mai recenta versiune a mediului de lucru Gnome aduce, pe lânga obisnuitele corectari de probleme, numeroase îmbunatatiri. Puteti gasi o lista a acestora în anuntul de lansare Gnome 2.24 (http://library.gnome.org/misc/release-notes/2.24/).

X.Org 7.4

X.Org a ajuns la versiunea 7.4 (http://www.x.org/wiki/Releases/7.4), care ofera:

• posibilitatea adaugarii dinamice (hot-plugging) a dispozitivelor de intrare – tastatura, tableta grafica, mouse etc.

• posibilitatea renuntarii, pentru majoritatea utilizatorilor, la configurarea prin intermediul fi?ierului /etc/X11/xorg.conf

• un nou mod de tratare a erorilor aparute la initializarea modului grafic

Din pacate, în acest moment AMD si NVidia nu ofera suport pentru aceasta versiune prin intermediul driverelor proprietare , asa ca se vor folosi automat driverele corespunzatoare oferite de comunitate.

Nucleul Linux 2.6.27

Ubuntu 8.10 include versiunea cea mai recenta de nucleu Linux, 2.6.27, care ofera suport hardware îmbunatatit si numeroase corectii.

Directorul personal criptat

Pachetul ecryptfs-utils, adaugat de curand în colectia de pachete principale Ubuntu, permite crearea unui director secret criptat (LINK) directorul personal al utilizatorului.
Pentru a testa noua functionalitate, introduceti într-o fereastra terminal (Aplicatii ? Accesorii ? Terminal) urmatoarele comenzi:
• sudo aptitude install ecryptfs-utils
• ecryptfs-setup-private

Sesiune „invitat”

Mini-aplicatia de schimbare a utilizatorului situata pe panoul Gnome ofera acum posibilitatea crearii unei sesiuni temporare, fara parola si cu drepturi restrânse: nu se vor putea accesa directoarele personale ale celorlalti utilizatori si nu se vor putea salva permanent nici un fel de date.
Acest tip de cont va permite, spre exemplu, împrumutarea calculatorului, în conditii de siguranta deplina , unei alte persoane, pentru diverse activitati .

NetworkManager 0.7

Noua versiune a pachetului de administrare retea aduce numeroase îmbunatatiri cerute de utilizatori:
• configurari la nivelul întregului sistem (conectarea la retea se poate face înainte de autentificarea oricarui utilizator)
• gestionarea conexiunilor PPP si PPPOE
• gestionarea conexiunilor 3G (GSM/CDMA)
• gestionarea simultana a mai multor conexiuni
• configuratii cu IP static

„Ultima pornire reusita”

La fiecare pornire reusita, Ubuntu 8.10 va retine o copie a nucleului curent, care va fi ulterior pusa la dispozitie în meniul de boot. În acest fel, se poate reveni la versiunea anterioara în cazul aparitiei unor probleme, fara sa fie nevoie sa se pastreze toate fisierele versiunilor mai vechi.

Alte noutati

DKMS este un pachet dezvoltat de Dell, care permite reconstruirea driverelor existente la actualizarea versiunii de nucleu. În acest fel, se poate face rapid trecerea la o versiune noua de nucleu, fara a se astepta versiuni noi ale driverelor incluse.
Samba 3.2 – ultima versiune Samba aduce îmbunatatiri în privinta integrarii cu Microsoft Windows, suport IPv6, criptarea transmisiei de date

În cazul în care aveti instalata versiunea Ubuntu 8.04, puteti sa o aduceti la noua versiune foarte simplu: apasati Alt+F2 si tastati „update-manager -d” (fara ghilimele).
Este suficient sa urmati instructiunile care apar pe ecran.